MUZEUL JUDETEAN TELEORMAN
MUZEUL JUDETEAN TELEORMAN
The Lost World of Old Europe: The Danube Valley, 5000-3500 BC

Miercuri, 11 noiembrie 2009, a fost deschisă la New York expoziţia intitulată „Lumea pierdută a vechii Europe: Valea Dunării, 5000-3500 î. Hr.” (The Lost World of Old Europe: The Danube Valley, 5000-3500 BC), în organizarea Institutului pentru Studiul Vechii Lumi (The Institute for the Study of the Ancient World - ISAW).

Expoziţia, realizată prin intermediul unor acorduri de împrumut cu 20 de muzee din trei ţări - România, Bulgaria şi Republica Moldova - prezintă publicului de peste ocean o artă exuberantă şi enigmatică, prin intermediul unei game variate de obiecte expuse. Pot fi admirate seriile de „zeiţe” confecţionate din lut sau os, vasele ceramice modelate într-o gamă variată de forme şi decorate cu măiestrie, precum şi o serie de obiecte de podoabă şi arme.

„Lumea pierdută a vechii Europe” aduce pentru prima dată în Statele Unite ale Americii mai mult de 160 de obiecte descoperite de către arheologi în diferite situri cercetate (aşezări, necropole) şi atribuite generic „Vechi Europe”, în fapt, culturilor din epoca eneolitică apărute şi dezvoltate în sud-estul continentului în mileniul 5 î. Hr. şi dispărute, în mod misterios, către 3500 î.Hr. Centrul „Vechii Europe” a fost valea Dunării de Jos, mai precis nordul Bulgariei şi sudul României de astăzi. Cu mult înainte de Egipt sau de Mesopotamia, „Vechea Europa” a cunoscut un nivel înalt de dezvoltare devenind unul dintre locurile cele mai „sofisticate” locuite de oameni, iar unele dintre aşezările sale au atins dimensiuni mari, având caracteristicile unor centre proto-urbane.

În cadrul expoziţiei sunt prezentate şi cinci obiecte aflate în patrimoniul Muzeului Judeţean Teleorman. Este vorba despre cinci statuete antropomorfe de os, atribuite culturii Gumelniţa, toate făcând parte din categoria tezaur a patrimoniul cultural naţional. Patru dintre ele provin din cercetările efectuate în ultimii 15 ani la Vităneşti, pe aşezarea de tip tell din punctul „Măgurice”. Cea de-a cincia piesă a fost descoperită întâmplător, la mijlocul anilor `60, în localitatea Siliştea.

Cu ocazia organizării expoziţiei a fost editat, în condiţii grafice deosebite, un amplu catalog, în care se regăsesc, pe lângă piesele expuse, mai multe articole referitoare la epoca şi la civilizaţiile eneolitice din sud-estul Europei.

Expoziţia va rămâne deschisă până la data de 25 aprilie 2010.

EXPOZITII INTERNATIONALE
Afis expozitie New York
Afis expozitie Oxford
Afis expozitie Atena