MUZEUL JUDETEAN TELEORMAN
MUZEUL JUDETEAN TELEORMAN
Velinta teleormaneana
Expoziţia Velinţa teleormăneană prezintă cele mai reprezentative piese de acest gen din colecţia etnografică a Muzeului Judeţean Teleorman şi provin din localităţi ale judeţului precum: Mavrodin, Plosca, Dracea, Liţa, Islaz

Expoziţia Velinţa teleormăneană prezintă cele mai reprezentative piese de acest gen din colecţia etnografică a Muzeului Judeţean Teleorman şi provin din localităţi ale judeţului precum: Mavrodin, Plosca, Dracea, Liţa, Islaz. Fac parte din categoria textilelor de interior care înfrumuseţau interiorul locuinţei ţărăneşti, acoperind patul sau peretele de deasupra acestuia. Sunt piese constituite dintr-o singură foaie şi piese constituite din două foi, încheiate pe mijloc, având o dublă funcţie, practică şi decorativ-ornamentală. Sunt ţesături de lână, ţesute în patru sau în două iţe, având urzeala din lână, bumbac sau chiar cânepă. La unele dintre ele se vede un spaţiu, la schimbarea culorilor, în dreptul motivelor ornamentale, specific tehnicii chilimului. Decorul îl constituie vărgile simple, mai late sau mai înguste, în culori alternante. La unele piese vărgile simple alternează cu alesături dispuse pe toată suprafaţa ţesăturii, motive cunoscute sub numele de „furculiţă” sau „degete”. Este expusă şi o velinţă care conţine în registrul decorativ motivul „pristornicului” şi al „S”-ului întors. Nu lipsesc nici piesele cu motive florale, în alternanţă sau cu motivul vasului cu pomişor, foarte stilizat. Cromatica pieselor expuse este vie, dar odihnitoare, în nuanţe de verde, maron, roşu, galben, albastru, violet, alb, obţinute din vopsele vegetale.

Ţesăturile din lână au fost considerate obiecte de mare valoare, trecute cu grijă în foile de zestre ale vremii şi moştenite din generaţie în generaţie în cadrul aceloraşi familii.

2013

ARHIVA
EXPOZITII TEMPORARE