MUZEUL JUDETEAN TELEORMAN
MUZEUL JUDETEAN TELEORMAN
Vecinii nostri necuvintatori

Muzeul Județean Teleorman, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, organizează, în colaborare cu Muzeul Județean Argeș, expoziția temporară „Vecinii noștri necuvântători”.

Expoziția va fi deschisă joi 11 mai 2017, ora 11.00, în Sala „Auditorium”.

Vor fi expuse peste 80 de specii de insecte, amfibieni, reptile, păsări și mamifere, obiecte ce fac parte din patrimoniul Muzeului Județean Argeș.

Adaptate mai mult sau mai puțin la traiul în localități, speciile expuse constituie, cu sau fără voia noastră, vecinii de a căror prezență suntem conștienți foarte puțini dintre noi. Câteva dintre necuvântătoare sunt cunoscute de toată lumea: barza, guguștiucul, rândunica, mierla, cioara, vrabia, șoarecele, veverița etc. Însă, preocupați cu activitățile cotidiene, nu observăm că în jurul nostru își desfășoară viața multe alte animale: păianjeni, purici, gândaci de bucătărie, țânțari, ploșnițe, șoareci etc.

Păsările sunt printre cele mai comune animale, unele cuibărind pe clădiri (berze, guguștiuci, rândunelele, stăncuțe, vrăbii) altele amenajându-și cuibul în arborii de pe lângă alei, din parcuri sau din grădini (ciocănitorile, graurii, pițigoii, cintezele etc.) iar altele găsindu-și adăpost prin vegetația densă de pe iazuri (rațe, lișițe, găinușe de baltă).

Expoziția, rodul bunei colaborări pe care instituțiile muzeale din Alexandria și Pitești le-au stabilit de-a lungul timpului, va rămâne la dispoziția publicului vizitator până la data de 23 iunie a.c.

Vă invităm, așadar, să-i descoperiți pe „Vecinii noștri necuvântători”!

2017

ARHIVA
EXPOZITII TEMPORARE