MUZEUL JUDETEAN TELEORMAN
MUZEUL JUDETEAN TELEORMAN
Coiful de la Peretu
Muzeul Judeţean Teleorman prezintă în cadrul ciclului „Exponatul lunii” o replică a coifului de la Peretu, una dintre cele mai importante descoperiri făcute în judeţul Teleorman în ultimele cinci-şase decenii

Muzeul Judeţean Teleorman prezintă în cadrul ciclului „Exponatul lunii” o replică a coifului de la Peretu, una dintre cele mai importante descoperiri făcute în judeţul Teleorman în ultimele cinci-şase decenii. Piesa face parte din tezaurul descoperit întâmplător în anul 1970, într-un mormânt tumular getic, pe partea dreaptă a râului Vedea, la circa 2,5 km sud de cetatea getică de la Albeşti. Tezaurul a fost recuperat de un inginer agronom şi predat profesorului Petre Voievozeanu. În acelaşi an, Emil Moscalu, arheolog în cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti, a realizat o săpătură de salvare în ceea ce mai rămăsese din mormânt. Pentru completarea informaţiei despre contextul îngropării tezaurului, în 1971 s-au mai efectuat cercetări în jurul tumulului.

Tezaurul este compus dintr-un coif de argint aurit, un cazan din bronz fragmentar, o tavă din acelaşi material, un cap de sceptru de argint aurit, un arybalos, 3 phiale, o strecurătoare, o ţeavă, o aplică frontală, piesele unei zăbale din fier placate cu argint, un inel de chingă din fier placat cu argint, un colier de mărgele din argint, 46 de aplice şi o piesă convexă din tablă de bronz. Tezaurul are în total 61 de piese şi cântăreşte 2568,90 g.

Tezaurul de la Peretu poate fi datat în perioada 383-340 î. Chr., în vremea în care geto-dacii se afirmau în zona Balcanilor. Posibil, el a aparţinut unui şef de trib din vestul Câmpiei Munteniei, ce îşi avea sediul în cetatea de la Albeşti.

Coiful este de tip getic. Piese asemănătoare au mai fost descoperite la Poiana Coţofeneşti, Agighiol, Porţile de Fier (păstrat la Detroit, S.U.A) şi Cucuteni-Băiceni. Greutatea sa este de 754 g, fiind foarte apropiată de cea a coifului de la Agighiol.

Coiful este identic ca formă şi prin ornamente cu coifurile de la Agighiol şi Porţile de Fier. Părţile frontală, parietală şi occipitală sunt ornamentate cu trei frize cu motive florale şi geometrice. Apărătoarea cefei este împodobită cu cerbi, animale nobile ale naturii. Obrăzarul stâng este ornat tot cu un cerb. Cel drept are un vultur cu corn, cu peşte în cioc şi iepure în gheare. Motivul ochilor figuraţi pe partea frontală a coifurilor de la Peretu, Agighiol, Porţile de Fier, ca şi pe cele de la Poiana Coţofeneşti şi Cucuteni Băiceni are un stil şi o formă unică. Aceştia aveau un rol deosebit, ţinând cont că materialul din care erau confecţionate coifurile, chiar dacă era valoros, nu putea asigura protecţia necesară în război, iar datorită lui, purtătorul devenea o ţintă principală.

Foarte probabil, coifurile de acest gen erau purtate numai cu ocazia unor scene de cult şi de investitură, căsătorie, turnee regale, ospeţe şi, eventual, la vânătoare.

Motivul ochilor este prezent şi pe ceramica greacă, pe akinakesurile scitice şi pe cele din mediul tracic.

Prezenţa unor coifuri din metale preţioase în cadrul tezaurelor getice din sec. IV. î. Chr. se încadrează în lunga serie a existenţei acestor tipuri de artefacte. Coifuri de paradă sau care asigură creşterea prestigiului purtătorului datează încă din epoca bronzului. În lumea minoică şi cea miceniană existau astfel de artefacte făcute din defense de mistreţ.

Homer îi descria pe eroii săi din Iliada şi Odissea ca posesori ai unor asemenea coifuri („Neteda-i piele ferind, căci ea e păzită de coiful cel cu plăci de metal şi cu ochi, dăruit de Apolon...”; „Pune şi coiful de aur crestat şi cu patru gurguie, care-ar putea ocroti pedestrime-a o sută de-oraşe...”) .

Tot în aceeaşi perioadă, în nordul Europei, existau coifuri de bronz decorate cu coarne şi ochi ca atribute ale divinităţilor. În Sumer, au fost descoperite coifuri de aur în mormintele regale. Grecii şi romanii au avut obiceiul de a impresiona prin armele lor de paradă. De la ei au preluat această deprindere şi celţii, tracii şi mai târziu germanicii.

 

EXPONATUL  LUNII
mai

ARHIVA