MUZEUL JUDETEAN TELEORMAN
MUZEUL JUDETEAN TELEORMAN
Din evul mediu şi până în epoca modernă sigilarea era un drept general, orice persoană îşi putea confecţiona un sigiliu propriu

Din evul mediu şi până în epoca modernă sigilarea era un drept general, orice persoană îşi putea confecţiona un sigiliu propriu. Astfel principalii deţinători de sigilii au fost domnitorii, voievozii, principii, marii dregători, instituţiile ecleziastice şi clerul, oraşele, târgurile, judeţele şi persoanele particulare.

În secolul al XVII-lea sigiliile personale erau în Ţara Românească foarte numeroase, deseori zapisele, actele de danie, cărţile de hotărnicie fiind validate cu sigiliile unor dregători mărunţi, meşteri, negustori sau ţărani.

În emblema acestora se aflau gravate diverse reprezentări, predominând însă elementele florale şi faunistice. Dată fiind marea varietate de figuri gravate în câmpul acestor sigilii şi având în vedere şi semnificaţia lor, acestea sunt grupate în mai multe categorii:

a) sigilii personale ce conţin în emblemă figuri naturale, elemente ale corpului omenesc, din lumea plantelor sau animalelor;

b) sigilii personale ce conţin în emblemă figuri artificiale, cruci, coifuri, coroane, spade;

c) sigilii personale ce conţin în emblemă figuri himerice, în special cele aparţinând artei blazonului, cum sunt păsările şi animalele fantastic sau scenele religioase.

Sigiliile personale sunt în general lipsite de legendă , de cele mai multe ori aceasta fiind înlocuită cu iniţialele posesorului. De obicei acestea erau sigilii inelare de formă rotundă, ovală sau octogonală, de dimensiuni reduse. Amprenta sigilară era obţinută prin imprimarea pe document a matricei inelare, introdusă iniţial în fum sau tuş negru.

Sigiliile personale au constituit un mijloc de individualizare şi reprezentare a deţinătorilor acestora.

Inelul sigilar de aur a fost descoperit în cripta nr.1, situată pe latura de sud a pronaosului bisericii Mănăstirii Aluniş-Plăviceni, ridicată de Dragomir mare vornic şi soţia sa, jupâneasa Elina, în anul 1648.

Mormântul şi matricea sigilară de pe degetul defunctului ar putea fi atribuite ctitorului, urmând logica locului din biserică unde se află dispus acesta şi dimensiunile scheletului care corespund bărbatului din tabloul votiv, dar în lipsa pietrei tombale dispărute sau a altui element de atribuire sigură totul rămâne la nivelul unei ipoteze.

Inelul sigilar este confecţionat din aur cu titlul de 986‰, cu greutatea de 16,73 g, format dintr-un chaton oval, cu dimensiunile de 15 x 13 mm, ce face corp comun cu veriga, uşor turtită. În câmpul chatonului a fost gravată cu multă măiestrie o compoziţie de tip himeric, cu un grifon în faţa unui copac. Leul aşezat pe cele patru picioare de pasăre, terminate cu gheare puternice şi coada bifurcată fluturând deasupra spatelui, stă cu capul ridicat, acoperit ca şi pieptul de coama bogată şi cu gura larg deschisă, într-o poziţie de dominare. În faţa lui se găseşte un copac cu trei ramuri desfrunzite, cu semnificaţia de „pom al vieţii”.

Cercul care înconjoară întreaga compoziţie este tocit complet într-o parte, dovadă a folosirii lui îndelungate.

Inele similare se cunosc atât pe teritoriul Principatelor Române cât şi în Bulgaria.

 

Inelul sigilar de la Plaviceni
EXPONATUL  LUNII
iulie

ARHIVA