MUZEUL JUDETEAN TELEORMAN
MUZEUL JUDETEAN TELEORMAN
Masina de egrenat bumbac
Maşina de tors

Acest obiect care constituie exponatul lunii aprilie 2013, face parte din patrimoniul Muzeului Judeţean Teleorman, provine din comuna Izvoarele a judeţului nostru şi a fost achiziţionat în campania de achiziţii desfăşurată de muzeul nostru în anul 1995. Este o piesă construită din lemn ce face parte din grupul de unelte folosite în industria casnică textilă, având rolul de a separa bumbacul de seminţe. În judeţul Teleorman unde a fost foarte dezvoltată industria casnică textilă în secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea, aproape fiecare gospodărie ţărănească avea o astfel de maşină.

De fapt această maşină a fost inventată în secolul al XVIII-lea, în anul 1793 de către americanul Eli Whitney, care se spune că a beneficiat în mică măsură de propria invenţie. Sistemul de funcţionare a maşinii era simplu, dar eficient: aceasta era formată dintr-un cilindru cu dinţi de sârmă. Bumbacul brut de pe câmp alimenta acest cilindru şi, în timp ce acesta se rotea, dinţii de sârmă treceau prin mici fante din lemn şi trăgeau fibrele de bumbac prin acestea în afara cilindrului, lăsând în urmă seminţele. Maşina de separat bumbacul de seminţe a uşurat mult munca omului, încât se poate spune că a schimbat istoria lumii.

Bumbacul a fost folosit pe cale largă în gospodăria ţărănească de la noi din ţară începând cu mijlocul secolului al XIX-lea. Cea mai mare parte a bumbacului a fost importată sub formă de bumbac brut, în fire sau în sub formă de ţesături. Bumbacul brut sau în fire, era în cea mai mare măsură, destinat consumului ţărănesc.

Cultivarea bumbacului la români a început în anul 1862 mai întâi pe suprafeţe restrânse în Moldova apoi şi în Muntenia. Bumbacul se culege la deplină maturitate, deoarece numai atunci fibrele sunt formate şi apte pentru procesele tehnologice textile, iar seminţele sunt bune pentru semănăturile viitoare.

Recoltarea presupune extragerea din capsule a seminţelor cu fibre, care formează împreună aşa-numitul bumbac brut, sau bumbac neegrenat. O dată cu trecerea timpului suprafeţele cultivate cu bumbac s-au extins, în special în partea de sud a ţării, aşa încât în anii 1932-1933, în judeţul Teleorman existau 346 ha cultivate cu bumbac. Cea mai mare producţie (38 500 t bumbac egrenat) s-a înregistrat în anul 1953, când s-a ajuns la o suprafaţă cultivată de 224.700 ha. Ulterior, suprafeţele cultivate s-au redus, datorită condiţiilor climaterice defavorabile acestei culturi, reflectată în calitatea fibrelor. Cu toate acestea, producţia autohtonă nu putea satisface cererea tot mai mare de bumbac necesar industriei casnice, de aceea s-a importat masiv bumbac brut şi în fire. El era accesibil oricărei gospodării ţărăneşti, cei mai săraci preferând să cumpere bumbacul brut şi să-l toarcă.

Pe la 1860, în târguri se vindea ocaua (1,271 kg) de bumbac cu 2 lei, ceea ce însemna valoarea a două găini sau a unei gâşte. În anul 1905 un pachet de bumbac costa de la 10 la 14 lei – la salariul unui muncitor obişnuit de 1 leu pe zi – dar dintr-un pachet de bumbac se putea ţese pentru întreagă familie compusă din 4-7 persoane. Din pânza obţinută se confecţionau cămăşi femeieşti şi bărbăteşti, izmene, cămăşuţe pentru copii, feţe de masă, cearceafuri, ştergare. Supleţea şi fineţea firelor de bumbac le fac utile în realizarea diverselor tipuri de ţesături.

Ţesăturile din bumbac sunt foarte rezistente pentru că bumbacul permite prin tors obţinerea unui fir foarte torsionat, ceea ce-l face rezistent. La ţesăturile din lână bumbacul era folosit la urzeală.

EXPONATUL  LUNII
aprilie

ARHIVA