MUZEUL JUDETEAN TELEORMAN
MUZEUL JUDETEAN TELEORMAN

Muzeul Judeţean Teleorman vă invită luni, 4 aprilie 2011, ora 11.00, la inaugurarea

Pentru această lună, privilegiată prin sărbătorile religioase care au loc (Săptămâna Patimilor Domnului, Învierea Domnului), Muzeul Judeţean Teleorman a ales să aducă în faţa publicului un obiect deosebit aflat în patrimoniul instituţiei. Este vorba de o carte de cult – APOSTOLUL.

Ca şi Evanghelia, APOSTOLUL cuprinde texte scripturistice care se citesc la slujbele bisericeşti. Lucrarea, îmbrăcată în piele, a fost tipărită în anul 1747 la tipografia Râmnicului, în limba română, cu caractere chirilice.

Cartea de cult APOSTOLUL, ce face obiectul Exponatului Lunii Aprilie, a fost cumpărată de Muzeul Judeţean Teleorman în anul 1976 de la St. Marica din Roşiorii de Vede.

Apostol
EXPONATUL  LUNII
aprilie

ARHIVA